Wallpaper_Pasari_indigo_buntingUna din cinci specii de păsări din Europa este ameninţată cu dispariţia, principalii factori responsabili fiind degradarea terenurilor agricole, pierderea de habitate şi schimbările climatice, conform Listei Roşii a Păsărilor din Europa, întocmită de Comisia Europeană şi de BirdLife International.

După o muncă de trei ani, un consorţiu condus de BirdLife International şi finanţat de Comisia Europeană a publicat miercuri noua Listă Roşie a Păsărilor din Europa, ce constituie baza pentru acţiunile din anii următori pentru conservarea naturii.

Conform acestei liste, realizată după metodologia IUCN şi recunoscută drept sistemul cel mai eficient şi obiectiv pentru evaluarea riscului de dispariţie a unor specii, 18% din cele 451 de specii analizate la nivelul Uniunii Europene sunt ameninţate. Este vorba de 82 de specii, dintre care 11 sunt critic periclitate, 16 sunt periclitate şi 55 sunt vulnerabile, relevă Societatea Ornitologică Română într-un comunicat de presă dat publicităţii joi.

De asemenea, 13% din cele 533 de specii analizate sunt ameninţate pe tot continentul, nu doar în Uniunea Europeană. Acest lucru înseamnă 67 de specii, din care 10 sunt critic periclitate (cel mai înalt nivel de ameninţare). Printre ele sunt specii precum culicul cu cioc subţire, specie care în trecut a fost semnalată şi în România. Alte 18 specii sunt periclitate şi încă 39 de specii sunt vulnerabile.

Citește continuarea pe descopera.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top