pg-30-italy-opera-apUn site finanţat de Uniunea Europeană va difuza în lumea întreagă, în direct şi gratuit, diverse spectacole de operă care sunt prezentate pe scenele unor companii artistice prestigioase, informează Reuters.

„La Traviata”, opera compusă de Giuseppe Verdi, despre o iubire sortită eşecului, între o curtezană şi un tânăr, va fi difuzată în streaming live, gratuit, de pe scena Teatrului Real din Madrid, vineri, în deschiderea acestui program cultural sprijinit de UE, ce doreşte ca spectacolele de gen să devină mai accesibile publicului mondial.

The Opera Platform (www.theoperaplatform.eu) reprezintă un proiect de trei ani care beneficiază de un buget total de aproape 4 milioane de euro, din care jumătate este asigurat din bugetul cultural al Uniunii Europene.

„The Opera Platform este o platformă online pentru promovarea operei. A fost creată atât pentru cei care iubesc deja opera, cât şi pentru aceia care ar putea fi tentaţi să îi descopere frumuseţea pentru prima dată”, se afirmă în comunicatul oficial emis de UE.

Internauţii din lumea întreagă vor putea să vizualizeze spectacolul de vineri seară de la Madrid, dar şi transmisiuni viitoare ale unor reprezentanţii puse în scenă de 15 companii de operă europene provenind din 12 ţări.

The Opera Platform va avea, în medie, o transmisiune live în fiecare lună, iar acel spectacol va rămâne disponibil pe site spre vizualizare timp de şase luni. Show-urile vor fi însoţite de subtitrări în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă şi poloneză.

Site-ul va oferi internauţilor şi documentare, materiale de arhivă despre operă, dar şi fragmente din multe producţii de operă din diverse ţări din Europa.

Printre producţiile viitoare care vor fi difuzate pe acest site se află o montare a operei în trei acte „Król Roger”, de Karol Szymanowski, pusă în scenă la Covent Garden din Londra, şi o reprezentaţie a operei „Amurgul Zeilor” („Gotterdammerung”), de Richard Wagner, pusă în scenă la Staatsoper din Viena.

În programul viitor se mai află reprezentaţii ale unor opere celebre – „Kullervo”, de Jean Sibelius, la Opera Naţională Finlandeză din Helsinki, „Valentina”, de Arturs Maskats, la Opera Naţională a Letoniei din Riga, şi „Răpirea din serai”, de Wolfgang Amadeus Mozart, la Festivalul Aix-en-Provence din Franţa, potrivit descopera.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

4 Responses to Un site finanțat de UE difuzează gratuit spectacole de operă din întreaga lume

  1. Anca spune:

    Salut si eu aceasta initiativa, dar pe cand si o subtitrare in limba romana?
    Ce face Ministerul Culturii si chiar Opera Nationala Bucurest, ( in afara de ilegalitati)?
    Asteptam vesti bune in acest sens, deoarece calitatea transmisiei este impecabila.
    Va multumesc.
    O zi buna.

  2. Mihaela MILIES spune:

    salut initiativa si chiar abia astept sa vizionez acest gen de muzica.
    Va rog numai sa ma anuntati si pe mine zilele in care pot sa urmaresc spectacolele.
    Va mutumesc !
    Cu deosebita stima,
    Mihaela MILIES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top