teheran-iranUniunea Europeană (UE) va discuta săptămâna aceasta oportunitatea impunerii unor noi sancţiuni Iranului, în urma ultimelor teste de rachete balistice, a declarat luni, în timpul unei vizite la Abu Dhabi, ministrul francez de Externe Laurent Fabius.

„Trebuie să comparăm sistemele american şi european, să vedem dacă trebuie să fie impuse sau nu noi sancţiuni, iar acest exerciţiu va avea loc săptămâna aceasta”, a declarat ministul.

Iranul, care a obţinut în acest weekend o ridicare a sancţiunilor ce i-au fost impuse în legătură cu programul său nuclear, a procedat pe 21 noiembrie la un nou test al unei rachete ballistice cu rază medie de acţiune, încălcând rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, au declarat luni oficiali americani.

Republica islamică efectuase deja, în octombrie, un test balistic.

Problema rachetelor balistice este separată de dosarul nuclear.

Statele Unite au sancţionat duminică 11 societăţi şi persoane care ar fi implicate în programul iranian al rachetelor balistice.

„Programul rachetelor balistice al Iranului reprezintă o gravă ameninţare la adresa securităţii în regiune şi în lume şi va continua să facă obiectul unor sancţiuni internaţionale”, a declarat subsecretarul însărcinat cu lupta împotriva terorismului şi informaţiile secrete financiare Adam Szubin.

Citește continuarea pe Mediafax.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top