tuskDLiderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți la Bruxelles în cadrul Consiliului European de iarnă, s-au declarat dispuși să ‘caute un compromis’ cu premierul britanic David Cameron în vederea menținerii Marii Britanii în interiorul UE, a afirmat joi noaptea președintele Consiliului European, Donald Tusk, transmit Reuters și AFP.

‘Liderii și-au exprimat îngrijorarea, dar și-au manifestat și dorința de a căuta un compromis’, a spus Tusk, la finalul primei zile a summitului UE.

El s-a declarat ‘mult mai optimist’ în perspectiva referendumului privitor la oportunitatea rămânerii Marii Britanii în interiorul UE, consultare populară pe care Cameron a promis să o organizeze până la finalul lui 2017.

La rândul său, premierul britanic David Cameron a apreciat că s-au înregistrat ‘progrese bune’ în discuțiile cu partenerii săi europeni, dar a recunoscut că negocierile ulterioare ‘vor fi dificile’.

‘Vestea bună este aceea că există o cale către un acord în februarie’, a spus șeful executivului de la Londra.

‘Cele mai dificile chestiuni se referă la zona euro și la ajutoarele sociale pentru lucrătorii din UE. Pot exista ajustări, dar regulile și principiile europene trebuie să fie respectate. A fost o discuție deschisă și francă’, a spus Francois Hollande la finalul primei zile a Consiliului European de iarnă, răspunzând unei întrebări legate de cererile Londrei pentru reformarea forului comunitar european. AGERPRES

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top