Posts Tagged ‘Tsipras’

  • Tsipras îi face PRAF pe liderii UE: Îmi e rușine. Lacrimile pentru copiii morți sunt lacrimi IPOCRITE

    pe Oct 30, 15 • in Analize si Opinii, Recomandate, Slider • cu Fără comentarii

    Prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, dă de pământ cu liderii Uniunii Europene. Într-o intervenție în parlamentul de la Atena, Tsipras a spus că se simte rușinat de modul în care UE tratează criza imigranților.     “Îmi este rușine ca membru al acestei conduceri europene, atât pentru incapacitatea Europei de a gestiona această dramă umană, cât și pentru nivelul dezbaterii dintre decidenți, unde responsabilitatea este pasată de la unul la altul,” a comentat premierul grec, lansând cele dure afirmații de până acum în legătură cu această criză. Lacrimile care sunt vărsate pentru copiii morți pe țărmurile

    Mai mult »
  • Guvernul Tsipras a fost învestit de Parlamentul elen

    pe Oct 8, 15 • in ultrascurte • cu Fără comentarii

    Noul guvern de stânga al Greciei a trecut testul votului din Parlament, cu 155 de voturi pentru şi 144 împotrivă. Premierul grec a declarat că până la finalul mandatului său, statul elen va ieşi din criză şi că economia va reveni pe creştere. În schimb, liderii opoziţiei susţin că urmează vremuri grele pentru Grecia, deoarece au rămas la putere tot cei care erau să scoată ţara din Zona Euro, potrivit digi24. Alexis Tsipras, care are sprijinul Syriza şi al unui mic partid de extremă dreaptă, a promis în august că va introduce alte măsuri de

    Mai mult »
  • Grecia: Tsipras pledează pentru reducerea datoriei cu un buget de austeritate

    pe Oct 6, 15 • in Economia UE, Euro Dileme, Europolitica • cu Fără comentarii

    Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a lansat un apel răsunător luni seară pentru reducerea datoriei în timp ce guvernul său a prezentat un buget de austeritate pentru 2016 respectând strict obiectivele planului internațional de salvare, într-un nou spirit de cooperare cu creditorii europeni și FMI. Proiectul de buget, prezentat de Tsipras în parlament împreună cu programul politic pe patru ani al noului său guvern, proiectează că economia va rămâne în recesiune anul viitor, în scădere cu 1,3%, după o contracție de 2,3% în 2015, înainte de revenirea la creștere în 2017. Tsipras, al cărui guvern de

    Mai mult »
  • Tsipras critică Ungaria la ONU pentru atitudinea față de imigranți: Nu contează că mor copii la porțile noastre

    pe Oct 2, 15 • in News Alert, Recomandate • cu Fără comentarii

    Grecia nu va întoarce spatele imigranților. Asta susține premierul elen Alexis Tsipras, care i-a criticat pe cei care construiesc ziduri pentru a stopa acest aflux. La primul său discurs în cadrul Adunării Generale a ONU, Tsipras a reamintit că peste 300.000 de persoane, venite în special din Siria, Irak sau Afganistan, au trecut din ianuarie prin Grecia în drumul spre nordul și vestul Europei.  „În colaborare cu Uniunea Europeană și cu alte organizații internaționale, vom face tot ce vom putea pentru a gestiona acest aflux într-un mod uman și eficient. Populația elenă a dat dovadă

    Mai mult »
  • Grecia ELIMINĂ cota redusă de TVA pentru șase insule

    pe Sep 29, 15 • in Economia UE, ultrascurte • cu Fără comentarii

    Grecia va elimina, începând cu data de 1 octombrie, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) redusă de care beneficiau șase insule populare în rândul turiștilor, în conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaționali. Anunțul a fost făcut de Ministerul elen de Finanțe, transmite Agerpres. Santorini, Mykonos, Rodos, Naxos, Paros și Skiathos vor aplica începând de joi cote de TVA de 6, 13 și 23%, față de 5, 9 și respectiv 16% în prezent. Și restul insulelor din Marea Egee ar urma să intre în noua schemă de TVA în două etape, la 1 iunie 2016 și

    Mai mult »
  • Noul guvern al lui Tsipras a depus jurământul

    pe Sep 23, 15 • in ultrascurte • cu Fără comentarii

    Noul guvern grec al lui Alexis Tsipras a depus jurământul miercuri, după ce în cursul nopții a fost anunțată componența sa, înainte ca șeful cabinetului să plece la summitul european de la Bruxelles. “Scopul nostru este de a implementa reformele într-un mod corect, în paralel cu redresarea și restructurarea economiei țării“, a declarat vicepremierul Yiannis Dragasakis, citat de Agerpres. “După ceremonia de depunere a jurământului, ne vom începe activitatea”, a mai spus el. Numeroși miniștri din precedentul guvern vor face parte și din noul cabinet, printre care și ministrul de finanțe Euclid Tsakalotos, a cărui

    Mai mult »
  • Juncker, scrisoare pentru Tsipras. Ce i-a transmis premierului elen

    pe Sep 21, 15 • in ultrascurte • cu Fără comentarii

    Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat un apel către Grecia, după realegerea lui Alexis Tsipras în functia de prim-ministru. Acesta i-a cerut să păstreze stabilitatea țării și să nu se abată de la calendarul de reforme la care s-a angajat. „Grecia are acum nevoie de sprijin larg din partea tuturor partidelor, stabilitate instituțională și o implementare a reformelor, astfel încât încrederea să se reîntoarcă”, a notat Juncker într-o scrisoare de felicitare transmisă lui Tsipras. „Există, de asemenea, o nevoie urgentă de a face operațional managementul crizei imigranților, care va face subiectul summitului Consiliului UE. 

    Mai mult »
  • Tsipras, criticat de un lider european pentru coaliția de guvernare

    pe Sep 21, 15 • in Recomandate, ultrascurte • cu Fără comentarii

    Alexis Tsipras a câștigat fără emoții alegerile în Grecia și a devenit, din nou, premierul elenilor. Însă are nevoie de o coaliție pentru guvernare și a apelat la fostul partener, formațiunea naționalistă de dreapta, Grecii Independenți, care a obținut 3,69% din voturi. Pentru această decizie, Tsipras a fost criticat de președintele Parlamentului European, Martin Schulz. “L-am sunat pe Tsipras pentru a doua oară să-l întreb de ce continuă o coaliție cu acest partid ciudat, de extremă-dreapta. Nu prea mi-a răspuns. Este foarte inteligent, mai ales la telefon. Mi-a spus lucruri care păreau convingătoare, însă care,

    Mai mult »
  • Tsipras, din nou PREMIER în Grecia: Se deschide calea muncii

    pe Sep 21, 15 • in Europolitica, Recomandate, ultrascurte • cu Fără comentarii

      Fostul premier Alexis Tsipras, liderul partidului radical de stânga Syriza, a câștigat lejer alegerile legislative anticipate de duminică din Grecia, devansându-l cu peste șapte puncte procentuale pe principalul contracandidat de dreapta, Vangelis Meimarakis, liderul partidului Noua Democrație (ND), informează Agerpres. Conform rezultatelor parțiale după numărarea a peste 53% din buletinele de vot, Syriza a obținut 35,5% din voturi, în timp ce pentru Noua Democrație au votat 28% dintre cei care s-au prezentat la urne. Vangelis Meimarakis și-a recunoscut imediat înfrângerea în fața lui Tsipras, spunând că prioritatea țării este acum formarea unui guvern. „Îl

    Mai mult »
  • Grecii, din nou la urne pentru a treia oară în 2015 | Tsipras are concurență puternică

    pe Sep 18, 15 • in ultrascurte • cu Fără comentarii

    Alegătorii greci vor merge la urne duminică, pentru un scrutinul. Alegerile anticipate din Grecia reprezintă cel de-al treilea scrutin din 2015, după alegerile generale din ianuarie şi referendumul din iulie, şi al cincilea rând de alegeri generale în şase ani, informează BBC News online, preluat de Mediafax. Grecii trebuie să decidă dacă îi vor oferi din nou puterea fostului premier Alexis Tsipras, dacă vor lăsa economia ţării în mâinile liderului conservator Evangelos Meimarakis sau vor alege unul dintre numeroasele partide mici a căror putere creşte constant. Potrivit ultimelor sondaje, grecii şi-au pierdut încrederea în promisiunile

    Mai mult »
Scroll to top