Euroalesul Daniel Buda a atras atenția că implementarea programelor finanțate din Fondurile Europene Structurale și de Investiții în perioada 2014 – 2020 este mai mult decât deficitară în România. „Incompetenţa instituţională şi incapacitatea Guvernului PSD-ALDE de a realiza un proces de absorbţie cel puţin satisfăcător este de natură să distrugă nu doar interesele României şi ale românilor ci şi interesele altor state din UE! O absorbţie de doar 0,04% a fondurilor europene în România nu poate fi înţeleasă în niciun fel la nivelul Comisiei Europene ori a Parlamentului European şi, cu atât mai puţin, de
Mai mult »Premierul Sorin Grindeanu a fost exclus din Partidul Social Democrat, Liviu Dragnea și compania urmând să depună moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu. Noua criză politică de la București a avut ecou și la Bruxelles. „Ieri am asistat cu toţii la un spectacol grotesc pus în scenă de PSD, avându-l ca personaj principal pe omul-partid, Liviu Dragnea. Făcând abstracţie de tragi-comicul situaţiei, nu putem să nu observăm deja efectele extrem de negative pe care situaţia politică actuală le generează nu doar pe plan intern ci mai ales pe plan extern. Liviu Dragnea a pus mai presus
Mai mult »Guvernul Romaniei incearca sa reduca numarul fumatorilor tineri la doar 5 procente pana in anul 2035. Anuntul a fost facut de Dacian Ciolos dupa ce s-a intalnit marti cu mai multi specialisti care propun o strategie in combaterea acestui viciu. In prezent o treime dintre elevii de gimnaziu admit ca fumeaza. Din cauza acestui obicei nesanatos, Romania este prima in Europa la numarul de decese provocate de bolile de inima si respiratorii. Specialistii propun o prima generatie fara tutun in 2035 pentru ca in prezent avem o generatie care fumeaza mult prea mult, chiar si
Mai mult »Femeile poloneze vor lua parte la o acţiune de protest în încercarea de a atrage atenţia asupra propunerii care ar putea implementa interzicerea totală a avortului în Polonia, acestea vor refuza să lucreze în întreaga zi de luni. Cele care vor lua parte la acest protest consideră că interzicerea totală a avortului va stagna evoluţia societăţii şi economiei poloneze. Protestatoarele din 60 de oraşe poloneze vor refuza să lucreze luni, 3 octombrie, iar o serie de corporaţii şi activităţi comerciale îşi vor suspenda activitatea în semn de solidaritate. Protestatoarele sunt încurajate să poarte culoarea neagră
Mai mult »Patru ONG-ul denunță un proiect al SRI, acuzând serviciul că vrea să dezvolte supravegherea în masă cu fonduri europene. APADOR-CH, ActiveWatch, Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI și Centrul de Resurse Juridice au trimis luni, 8 august o scrisoare deschisă mai multor instituții naționale și europene (Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Europene, Primul Ministru, MCSI, Comisia de control a SRI, CSAT), exprimându-și îngrijorarea cu privire la un proiect de supraveghere în masă implementat de Serviciul Român de Informații, cu o finanțare europeană. Vă prezentăm scrisoarea ONG-urilor: SRI a câștigat un proiect pe fonduri europene (axa
Mai mult »Noul guvern conservator polonez, intrat sub focul criticilor dupa votarea unei controversate legi vizand mass-media publica, doreste „sa vindece” Polonia dupa 25 de ani de „indoctrinare liberala”, a afirmat ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski. „Noi vrem doar vindecarea tarii noastre de unele boli pentru ca ea sa se poata restabili”, a declarat Waszczykowski intr-un interviu pentru cotidianul german Bild, interviu ce va aparea luni si din care AFP a publicat cateva fragmente, potrivit Agerpres. Oficialul polonez a adaugat ca guvernul precedent, de tendinta liberala si centrista, „a urmarit un anumit concept politic de
Mai mult »Revista The Economist lansează un semnal de alarmă în legătură cu evoluțiile politice din Polonia, după victoria în alegerile generale a partidului Lege și Justiție. Revista vede în primele măsuri ale noii puteri începutul unui fenomen de ”vandalizare” națională. Partea genială a democrației este că alegătorii pot da jos o guvernare fără a aduce prejudicii statului. Dar, uneori, un nou guvern nu se mulțumește doar să-l scoată pe cel vechi de pe scenă, ci lovește cu ciocanul însăși scena. Aceasta este îngrijorarea în Polonia. Partidul populist Lege și Justiție a ajuns din nou la putere,
Mai mult »Refugiaţii care au ajuns deja în Germania ar putea să nu fie în măsură, în mod automat, să-şi aducă familiile după ei, având în vedere numărul mare de oameni care încearcă să pătrundă în această ţară, anunţă Guvernul. Reunificarea familiilor devine aproape imposibilă deoarece autorităţile germane se confruntă cu probleme în privinţa capacităţiii de înregistrare şi cazare a persoanelor care au ajuns deja în Germania, dintre care multe au fugit din calea războiului din Siria, a declarat luni Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului Merkel. „Când vezi această realitate în întreaga ţară, atunci
Mai mult »