OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Termocentralele din România sunt responsabile de 18% din emisiile de gaze cu efect de seră din țară, se arată în Raportul “Sfârșitul unei ere – De ce fiecare țară europeană are nevoie de un plan de eliminare a cărbunelui”, realizat de Greenpeace Marea Britanie și Climate Action Network Europe. De asemenea, Greenpeace România a lansat recent raportul “Starea termocentralelor pe cărbune din România în 2016”, analiză a situației termocentralelor ce folosesc cărbunele drept combustibil, urmărind stabilirea viabilității acestui sector pe termen mediu și lung din punct de vedere al conformării cu limitele de emisii de poluanți în aer. Pentru termocentralele pe cărbune, 2015 a reprezentat sfârșitul unei perioade de opt-nouă ani în care acestea trebuiau să realizeze investiții pentru reducerea poluării aerului și conformarea cu standardele europene de emisii. O parte dintre termocentrale au realizat investiții pentru reducerea emisiilor unor poluanți. Unele termocentrale s-au închis pentru că nu au reușit să reducă poluarea, în timp ce altele au continuat să funcționeze, dintre acestea o bună parte fără a respecta standardele de emisii și în unele cazuri fără autorizații integrate de mediu valabile. Practic, este vorba de un impact ridicat asupra sănătății populației, ce la nivelul anului 2009 era cuantificat la 6,4 miliarde de euro anual. “În ultimii ani, termocentralele din România au avut emisii la coș cu depășiri chiar de peste zece ori ale standardelor aplicabile în Uniunea Europeană. Astfel, sunt cazuri precum cele ale termocentralelor Oradea, Mintia, Drobeta, Iași, Paroșeni, care nu au redus emisiile și funcționează ilegal. Există, de asemenea, exemplele unor termocentrale (Mintia, Turceni), cărora Garda de Mediu le-a suspendat activitatea dar acestea continuă să funcționeze, profitând de inexistența unui sistem sancționator care să descurajeze menținerea unui nivel ridicat de emisii ale termocentralelor“, spune Cătălina Rădulescu, avocat, autoarea acestui studiu. Practic, din cele 31 de grupuri energetice pe cărbune ale României, distribuite în 11 termocentrale, doar 2 termocentrale funcționează legal conform rapoartelor de monitorizare a emisiilor și documentației comunicate: Ișalnița și Rovinari. Termocentrala Turceni funcționează legal cu trei grupuri energetice, alte două neavând autorizație integrată de mediu, fără care funcționarea este interzisă.

harta starea termocentralelor

“Este deosebit de grav ca o unitate industrială să funcționeze fără reglementare în privința poluării produse. Este de asemenea foarte grav că un operator industrial poate să înlăture efectele unei sancțiuni aplicate de Garda de Mediu prin simpla atacare în instanță a acesteia, echivalând practic încălcarea dreptului de mediu cu o contravenție oarecare de circulație rutieră. În aceste condiții, angajamentele climatice ale României în contextul COP21, contribuția țării noastre la limitarea creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius și tranziția către o economie cu zero emisii de carbon par fi obiective foarte distante. Prin acest studiu, tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește impactul acestor termocentrale asupra sănătății, asupra vieții comunităților afectate de activitatea termocentralelor și a minelor de cărbune, și asupra climei și mediului înconjurător. Este important să subliniem că reducerea emisiilor de poluanți în aer la nivelul legal – ceea ce în multe cazuri nu s-a întâmplat – nu înseamnă că termocentralele pe cărbune ajung să nu mai aibă un impact asupra sănătății și mediului; practic, încadrarea în normele de emisii nu înseamnă că nu există poluare. Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu trebuie să dispună urgent suspendarea activității grupurile energetice ce nu au autorizația integrată de mediu și/sau nu respectă normele de poluare. De asemenea, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor trebuie să aducă îmbunătățiri legislației ce reglementează emisiile industriale pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a factorilor de mediu”, spune Ionuț Apostol, director de campanii la Greenpeace România. Daniel Buda, membru în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, a decis să alerteze Comisia Europeană pe această temă, prin intermediul unei întrebări cu solicitare de răspuns scris. “Potrivit unui raport al Greenpeace România, dintre cele 31 de grupuri energetice pe cărbune existente în România, 21 funcționează ilegal. Statul nu și-a respectat angajamentele privind montarea unor instalații de depoluare a gazelor evacuate. Unele termocentrale s-au închis pentru că nu au reușit să reducă poluarea, în timp ce altele au continuat să funcționeze, multe fără a respecta standardele de emisii și, în unele cazuri, fără autorizații integrate de mediu valabile. Impactul poluării termocentralelor pe cărbune din România se ridica în anul 2009 la 2.731 de decese premature, aproximativ 1.284 de cazuri noi de bronșită cronică și peste 619.660 de zile de lucru pierdute anual. Costurile poluării sunt estimate la aproximativ 6,4 miliarde de euro anual. În ultimii ani, termocentralele din România au avut emisii la coș cu depășiri chiar de peste zece ori ale standardelor aplicabile în UE. Astfel, sunt cazuri precum cele ale termocentralelor din Oradea, Mintia, Drobeta, Iași, Paroșeni, care nu au redus emisiile și funcționează ilegal. În aceste condiții, angajamentele climatice și contribuția României la limitarea creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius și tranziția către o economie cu zero emisii de carbon sunt obiective foarte îndepărtate. Ce instrumente are Comisia la îndemână pentru a reduce cantitatea acestor emisii, dar și pentru a restricționa activitatea termocentralelor care funcționează ilegal?”, a notat euroalesul.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top