Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu a avut o întrevedere cu ministrul francez însărcinat cu Afacerile Europene, Nathalie Loiseau. Ministrul francez face parte din delegația care îl însoțește pe Președintele Emmanuel Macron, în cadrul vizitei sale la București.

Întrevederea a prilejuit abordarea unei serii de subiecte prioritare pe agenda europeană actuală, cu accent pe viitorul proiectului european și al politicilor sale de succes, prioritățile viitorului cadru financiar multianual, consolidarea Europei sociale și principiile care să stea la baza proiectului unei Europe a apărării, provocările în gestionarea securității interne a Uniunii. Un aspect central al discuțiilor a vizat consolidarea cooperării româno-franceze în domeniul afacerilor europene și identificarea modalităților concrete de dezvoltare a colaborării dintre cele două țări în cadrul reflecției privind viitorul Europei, subordonate obiectivului comun de întărire a unității şi coeziunii proiectului european, precum şi de coordonare structurată a pozițiilor naționale cu privire la subiectele de interes aflate pe agenda europeană. Cei doi oficiali au reafirmat necesitatea relansării proiectului european și dorința ca România și Franța să conlucreze mai strâns pentru a aduce în comun o contribuție de substanță la dezbaterea europeană în curs pe această temă. În acest sens, partea română a subliniat utilitatea valorificării statutului României de stat susținător ferm al integrării europene, precum și relevanța rolului său din postura deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

„România a demonstrat că este un actor pro-european ferm angajat și predictibil în regiune. În țară, sprijinul public pentru Uniunea Europeană este printre cele mai ridicate din Europa. Dorim să ne implicăm în procesul de definire a viitorului construcției europene, având în vedere atașamentul nostru față de valorile Uniunii Europene“, a explicat ministrul delegat. Oficialul român a subliniat că una dintre principalele priorități ale mandatului său ca ministru delegat pentru Afaceri Europene este asigurarea unei pregătiri și exercitări optime a mandatului de Președinte al Consiliului Uniunii Europene.

„Contăm pe dialogul cu Franța, astfel încât să folosim în mod pragmatic și eficient potențialul cooperării noastre în gestiunea dosarelor importante ale Uniunii Europene. Vom lucra pentru a crește transparența privind politica de afaceri europene și Președinția Consiliului Uniunii Europene. România și Franța sunt angajate în efortul comun pentru o Europă unită și coezivă, care își apără valorile și principiile“, a declarat Victor Negrescu. Un prim pas l-a constituit semnarea cu această ocazie, de către cei doi oficiali, a unei declarații privind cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor europene, prin care părțile reafirmă dorința de a construi o tradiție de cooperare pe termen lung în acest domeniu. De asemenea, în cadrul întrevederii, ministrul delegat a reiterat obiectivul României de aderare la Spațiul Schengen și interesul pentru sprijinul Franței în derularea demersurilor viitoare.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top