recep-tayyip-erdogan-2

Parlamentul European cere o înghețare temporară a negocierilor de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană. În rezoluția votată de plenul reunit la Strasbourg, deputații  spun că Turcia ar trebui să rămână, totuși, „ancorată” la UE și promit să își revizuiască poziția atunci când „măsurile disproporționate de represiune” din starea de urgență instaurată în Turcia vor fi ridicate.

Rezoluția votată de Parlamentul European nu are putere legislativă pentru că Parlamentul nu are un rol oficial pentru a declanșa un astfel de mecanism, însă trebuie informat odată ce procedurile au fost puse în practică.  „Turcia este un partener important al UE. Dar în parteneriate, voința de a coopera trebuie să fie de ambele părți. Turcia nu arată voință politică, acțiunile guvernului îndepărtează Turcia de drumul ei european”,  spun deputații. O suspendare temporară a negocierilor ar însemna că niciun capitol nou de negociere nu va fi deschis și nicio o nouă inițiativă nu va fi luată privind „Cadrul de negociere UE pentru Turcia”. Reintroducerea pedepsei capitale de guvernul turc ar duce la suspendarea oficială a procesului de aderare, spun deputații, subliniind că „respingerea fără echivoc a pedepsei capitale este un element esențial al acquis-ului comunitar”. Deputații condamnă „măsurile represive disproporționate” luate de guvernul turc după lovitura eșuată din iulie 2016. Acestea „violează drepturile și libertățile fundamentale protejate de Constituția turcă”, spun ei.

BUDA, Daniel (EPP, RO)

„Uniunea Europeană și Parlamentul European au condamnat cu fermitate lovitura militară eșuată din Turcia și au recunoscut responsabilitatea legitimă a autorităților turce de a-i aduce în fața justiției pe toți cei responsabili de această tentativă și pe cei implicați. Măsurile represive ale autorităților turce, care vizează partidele de opoziție, inclusiv arestarea liderilor opoziției și a membrilor Marii Adunări Naționale a Turciei, jurnaliștii și alte persoane, sunt însă profund disproporționate și contravin legislației interne turce, încălcând angajamentele asumate de un stat membru al Consiliului Europei și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Punctul 5 al Cadrului de negociere cu Turcia prevede că, în cazul unei încălcări grave și persistente în Turcia a principiilor fundamentale care stau la baza Uniunii Europene, și anume a principiilor libertății, democrației, respectării drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a statului de drept, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la solicitarea unei treimi dintre statele membre, recomanda suspendarea negocierilor și propune condițiile pentru eventuala reluare a acestora. Am votat în favoarea rezoluţiei apreciind faptul că se subliniază că reintroducerea pedepsei cu moartea contravine în mod flagrant valorilor Uniuni Europene și bineînțeles ar duce la întreruperea negocierilor dintre UE şi Turcia pe orice palier. Mai mult, până în prezent, Turcia nu și-a îndeplinit 7 din cele 72 de criterii de referință ale foii de parcurs privind liberalizarea vizelor, unele dintre acestea fiind deosebit de importante. Comisia trebuie să stabilească criterii de referință clare pentru reluarea negocierilor de aderare, ținând seama de condițiile prevăzute în criteriile de la Copenhaga și de obligațiile Turciei în calitate de membru al Consiliului Europei”, a comentat deputatul român Daniel Buda, membru în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European. De partea cealaltă, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că votul Parlamentului European nu are nicio valoare în ochii săi şi a acuzat din nou Europa că este de partea organizaţiilor teroriste. „Am spus clar, iar şi iar, că avem grijă de valorile europene în mai mare măsură decât numeroase ţări UE, dar nu am văzut nicio susţinere concretă din partea prietenilor occidentali. Niciuna dintre promisiuni nu a fost respectată”, a spus el. „Pe de o parte, declaraţi PKK o organizaţie teroristă, pe de altă parte, aveţi terorişti care umblă liberi pe străzile din Bruxelles. Ce fel de sinceritate este aceasta?”, a spus Erdogan.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

One Response to Parlamentul European cere suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE

  1. Larisa spune:

    Dar de ce Uniunea Europeana a acceptat intrarea Rusiei in Siria?Spunind statelelor Europene cå trebuie så accepte Rusia considerind-o ca pe o putere militara. Asta a sustinut Juncker Merkel si Obama cu un an in urma 😉De ce acum acuza Rusia? Doar a respectat ce „Uniunea Europeana ” a cerut Rusiei. Intrebarea e de ce accepta legile Sharia (ISIS ) in Europa? Dacå politicienii europeni accepta legile islamulului in Europa atunci de ce se mai agita cu terorismul? UK ,Belgian, Germania au Sharia libera ba mai mult au si legile sharia in vigoare si politia Sharia legala care verifica totul .Au controlul peste Europa cum spun ei exista pe YouTube video despre Sharia law in Europa. Ce inseamna asta cå europenii au fost mintiti de proprii conductorii ? Cum poti så accepti ca popoarele musulmane så vina in tara ta si så -ti impuna legi ale altei culturi, religi si desfiintarea democratiei si tu så accepti fårå nici o replica. Au spus tot timpul cå toti musulmanii care au venit in Europa sunt refugiati 😂Bun si dacå sunt refugiati atunci cum isi permit så faca legi in alte tårii? SHARIA EXISTÅ EUROPA . Belgia o considera capitala islamica in Europa, Germania are politia Sharia si legiile aceteia, UK are teritorii in London unde patrule ale politie Sharia face legea.Deci au adus „refugiatii ” pentru a distruge cutura, religia si democratia din Europa si schimbind totul in SHARIA (ISIS)?A fost asta afacerea Clinton, Arabia Saudita Qatar si „Uniunea Europeana „s-au SHARIA UNION?Care sunt obligatiile „Uniunii „så distruga Europa si civilizatia Europeana s-au s-o protejeze? Cind tu ACCEPTI SHARIA (ISIS)IN EUROPA CU LEGIILE ISLAMICE DE CE MAI VORBESTI DE TERORISM CIND TU I-AI ACCEPTAT IN TARA TA??😉😂😂😂JOCUL CU REFUGIATII E DOAR OCUPAREA EUROPEI DE MUSULMANII SHARIA DISTRUGEREA RELIGIILOR SI ALTOR CULTURI. SHARIA E SUSTINUTA DE POLITICIENI. CUM E POSIBIL CIND STI CINE E SHARIA SÅ ACCEPTI PATRULE DE POLITIE SHARIA PE STRAZIILE DIN TARA TA ??IN LIBYA, Iraq au ucis sistemul Gaddafi, Sadam? DE CE?PENTRU CA ATUNCI NU ERA ISIS?😂SISTEMUL ASSAD DIN SYRIA NU-L DISTRUGE NIMENI SI NU-L UCIDE NIMENI PE ASSAD PENTRU CA ACUM AU ALT INTERES CEL DE INSTALARE AL SHARIA LAW IN EUROPE. NOI EUROPENII AM FOST TRADATI IN TÅRIILE NOASTRE?UITATI-VA PE YOUTUBE PE CINE A-TI ADUS IN EUROPA. MUSULMANII FAC LEGEA PE CONTINENTUL EUROPEAN. SHARIA LAW .BRAVO!”UNION SHARIA „SI INCA VREI SÅ MAI ADUCI IN EUROPA? CARE E LEGATURA DINTRE SHARIA LAW DIN EUROPA SI TRAFICUL DE MUSULMANII CÅTRE EUROPA? ?E AFACERE BUNA DAR NU TE JUCA CU VIETIILE OAMENIILOR. UNIUNE EUROPEANA NU ARE NICI UN DREPT SÅ DISTRUGA CULTURA, RELIGIA SI DEMOCRATIA IN EUROPA! MULTI BANII S-AU INVESTIT IN AFACERILE TERRORISTE DIN PARTE ARABIEI SAUDITE, QATAR SI FUNDATIA CLINTON AJUTATA DE HUMA ABEDIN. FINS DETALII PE YOUTUBE Clinton si Huma Abedin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top