victor-ponta

Deputatul european Siegfried Mureșan consideră că raportul de țară al României pentru 2016 publicat recent de Comisia Europeană arată în mod clar care sunt pericolele economice ce pândesc România, ca urmare a măsurilor adoptate în trecut de Guvernul Ponta.

Mesajul Comisei Europene este clar: măsurile socialiste vesele ale Guvernului Ponta ne vor readuce în criză dacă nu reluăm reformele structurale. Victor Ponta a aplicat măsura eșecului patentat în urmă cu 10 ani de Călin Popescu-Tăriceanu. Este inacceptabil – și Comisia Europeană o spune foarte clar – ca, în vremuri de creștere economică, nivelul deficitului și al datoriei publice să crească. Dacă vom cheltui mai mult decât ne permitem, în special pe creșteri salariale nesustenabile bugetar, vom ajunge în situația în care ne-am aflat în pragul crizei economice de acum 6 ani. România are astăzi creștere economică datorită reformelor structurale din 2010 – 2011. Aceste reforme s-au oprit în mai 2012, iar cea mai mare parte din deciziile Guvernului Ponta nu au făcut decât să crească deficitul bugetar, deși țara avea creștere economică. Acest lucru a produs efectul pe care îl vedem astăzi: reducerea competitivității economiei românești în comparație cu cele europene. Alocările bugetare nu trebuie să meargă în creșterea consumului, ci spre politici de investiții care sunt cea mai bună sursă de creare a locurilor de muncă și de creștere economică sustenabilă. Asta este ceea ce trebuie să înțeleagă românii din raportul Comisiei: lipsa investițiilor astăzi înseamnă mai puține locuri de muncă mâine”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

Citește și: 

Rămân copiii românilor care muncesc în Marea Britanie cu alocațiile ciuntite: “Ar fi o măsură profund imorală”

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

One Response to Mureşan: „Măsurile vesele ale lui Ponta ne vor readuce în criză”

  1. Jo spune:

    Pentru d-ul Muresan :- un lighean cu apa rece pentru picioare si o punga de gheata pentru cap .Acesrea ii sunt necesare pentru a analiza la rece ca in trei patru luni de la creștere sa ajuns la minus gratie tehnocraților de doi lei ai d-nei Dragu& Biris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top