parlamentul05

La 1 iulie s-au împlinit doi ani de când cei 32 de europarlamentari români „au intrat în pâine”. Ca şi în cazul deputaţilor şi senatorilor de la Bucureşti, o bună parte dintre euroaleşi nu-i reprezintă cu cinste pe românii care i-au trimis la Bruxelles şi Strasbourg în urma scrutinului din 25 mai 2014. În continuare vă prezentăm sinteza activităţii tuturor deputaţilor români, conform ultimelor date publicate de portalul MEP Ranking. Cu menţiunea că analiza de acum este una strict cantitativă, reprezentanţii portalului MEP Ranking acordând un anumit punctaj deputatului în funcţie de numărul activităţilor sale, de la rapoarte redactate sau intervenţii în cadrul şedinţelor plenare până la întrebări parlamentare adresate Comisiei Europene sau Consiliului Uniunii Europene.

Daniel BUDA

Urmează ca în zilele ce urmează să încercăm şi o analiză calitativă a prestaţiei deputaţilor. Doru-Claudian Frunzulică (PSD, S&D) a fost cel mai activ europarlamentar român din actuala legislatură, cu un scor de 499 acordat de MEP Ranking, care-l clasează pe un meritoriu loc 10 în Parlamentul European.

Urmează Daniel Buda (PNL, PPE), cu 428 de puncte şi poziţia 39 printre cei 748 de eurodeputaţi, podiumul fiind completat de Victor Negrescu (PSD, S&D), care a adunat tot 428 de puncte (locul 40 în Parlamentul European).

Victor NEGRESCU

De partea cealaltă, podiumul “leneşilor” este alcătuit din actorul Mircea Diaconu (independent, ALDE), care a adunat doar 198 de puncte, “performanţă” ce-l situează pe locul 704 din 748 în Parlamentul European, muzicianul Damian Drăghici (UNPR, S&D), cu 204 puncte (locul 689), respectiv medicul Cristian Buşoi, cu 212 puncte (locul 677).

Ce au făcut ceilalţi 26 de aleşi

Partidul din România: PSD – Grupul din Parlamentul European: S&D

Claudia Ţapardel – 363 puncte (locul 102 în Parlamentul European)

Viorica Dăncilă – 347 (135)

Victor Boştinaru – 315 (207)

Emilian Pavel – 297 (271)

Andi Cristea – 281 (335)

Sorin Moisă – 272 (384)

Cătălin Ivan – 261 (450)

Daciana Sârbu – 247 (520)

Ioan Mircea Paşcu – 233 (597)

Claudiu Tănăsescu – 230 (616)

Dan Nica – 220 (655)

PNL – PPE

Marian-Jean Marinescu – 306 (238)

Traian Ungureanu – 277 (355)

Theodor Stolojan – 234 (591)

Ramona Mănescu – 228 (626)

Mihai Ţurcanu – 223 (646)

Adina Vălean – 213 (675)

UDMR – PPE

Csaba Sogor – 313 (214)

Iuliu Winkler – 233 (598)

PMP

Siegfried Mureşan – 262 (444)

PPU – S&D

Maria Grapini – 339 (152)

M10 – ECR

Monica Luisa MACOVEI

Monica Macovei – 316 (204)

Independenţi

Cristian Preda – 390 (65) / PPE

Norica Nicolai – 295 (282) / ALDE

Renate Weber – 274 (374) / ALDE

Laurenţiu Rebega – 232 (603) / ENF

Datele au fost preluate de pe site-ul www.mepranking.eu

 

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top