Parlamentul European

Europarlamentarii români au exprimat 15 opţiuni „pentru”, două „împotrivă” şi opt abţineri la votul din PE referitor la propunerile Comisiei Europene privind cotele de repartizare a imigranţilor. Alţi şapte eurodeputaţi români nu au votat.

Victor Boştinaru, Daniel Buda, Andi Cristea, Mircea Diaconu, Damian Drăghici, Monica Macovei, Ramona Mănescu, Sigfried Mureşan, Norica Nicolai, Emilian Pavel, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Claudiu Tănăsescu, Adina Vălean şi Renate Weber au susţinut rezoluţia privind cotele obligatorii de migranţi, potrivit informaţiilor de pe site-ul PE.

Cei doi eurodeputați UDMR, Csaba Sogor şi Iuliu Winkler,  au fost singurii care au votat împotriva cotelor, soluție respinsă de președintele Klaus Iohannis.

Au fost și europarlamentari care s-au abținut de la vot. Printre aceștia, soția premierului, Daciana Sîrbu, fostul PSD-ist Cătălin Ivan, Victor Negrescu sau Maria Grapini.

În schimb, Cristian Buşoi, Viorica Dăncilă, Marian-Jean Marinescu, Sorin Moisă, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu şi Claudia Țapardel nu au votat deloc.

Refugiati

Parlamentul European a aprobat propunerea Comisiei Europene cu listele de cote pentru repartizarea celor 160.000 de refugiați între statele membre ale blocului comunitar.

Rezoluția a fost adoptată cu 432 de voturi pentru, 142 împotrivă şi 57 de abţineri.

Președintele Klaus Iohannis a respins soluția Comisiei Europene, iar ministrul de Interne, Gabriel Oprea, va fi prezent luni la Consiliul JAI pentru a negocia în numele României această poziție comună a președintelui și Guvernului de la București.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

3 Responses to Europarlamentarii români au votat „PENTRU” cotele obligatorii de refugiați

  1. Laurentiu spune:

    Acei europarlamentari care au votat ‘pentru’ refugiati ar trebui sa fie obligati sa gazduiasca la resedintele lor de lux un anumit numar dintre acestia pentru ca oricum au zeci de camere neocupate.Din indemnizatiile lor de mii de euro,plaite de ‘prostime’, pot sustine si integrarea lor in societate daca tot sunt asa de milostivi.

  2. Cristiann spune:

    Tradatori!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top