Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a condus  recent o delegație a social-democraților europeni la Săptămâna Transatlantică, găzduită la Washington, Statele Unite ale Americii. Conform organizatorilor, scopul Săptămânii Transatlantice din acest an, care s-a desfășurat sub titlul „Parteneriatul Transatlantic: perspective și realități”, este de a promova cooperarea SUA-UE privind creșterea economică, crearea de locuri de muncă, pacea și securitatea. Punctul central al discuțiilor a fost acela de a crea un cadru de priorități și recomandări pentru acțiuni comune ale Uniunii Europene și Statelor Unite în următoarele luni. Astfel, conform agendei reuniunii, eurodeputatul Victor Boștinaru a avut întâlniri cu Senatorul de Vermont, Bernie Sanders și membri ai Congresului American, James Manuel Costa (California) și Gregory Meeks (New York). Pe agenda discuțiilor cu partenerii americani au figurat cu prioritate subiecte ca dimensiunea de securitate comună, situația din Balcanii de Vest, perspectivele dezvoltării economice, schimbările climatice dar și amenințările și provocările lansate de Federația Rusă la adresa Europei, cu accent pe menținerea sancțiunilor până la retragerea totală a trupelor rusești din Ucraina. Luând cuvântul în cadrul unei sesiuni privind „Statele Unite, Uniunea Europeană și NATO: Dimensiunea Strategică”, alături de fostul președinte al Băncii Mondiale și profesor la Facultatea Kennedy de Guvernare și Administrație Publică de la Harvard, Robert Zoellick, precum și de eurodeputatul Elmar Brok, eurodeputatul Victor Boștinaru a subliniat întărirea Uniunii Europene ca promotor și generator de securitate în Europa: „Trebuie să ne îndreptăm către o Uniune Europeană mai ambițioasă în domeniul securității și apărării. Dar nu ar trebui să se facă niciodată o alegere între Europa și NATO, ci mai degrabă o alegere între cele mai potrivite instrumente pentru fiecare situație cu care ne confruntăm, luând în considerare avantajele comparative, precum și valoarea adăugată oferită de fiecare actor. În același timp, Politica de Apărare Europeană trebuie să consolideze complementaritatea și interoperabilitatea cu NATO și să nu pună în discuție rolul esențial pe care îl joacă Alianța Nord-Atlantică în domeniul apărării teritoriale. Acestea sunt principiile fundamentale de la care vom pleca pentru consolidarea rolului UE în domeniul securității și apărării. Parlamentul European este implicat în mod activ în formarea unei noi Apărări Europene, pentru a asigura și consolida profilul și instrumentele UE, ca o comunitate capabilă să-și protejeze cetățenii, interesele și valorile sale. Europa ar trebui să fie capabilă să acționeze ca un actor influent și viabil pe scena internațională. Convergența europeană în domeniul apărării este o problemă reală, iar soluția la aceasta constă în cooperarea multinațională și bilaterală consolidată, precum și în punerea în comun și partajarea. Cooperarea structurată permanentă ar putea oferi baza pentru promovarea proiectelor concrete, în beneficiul UE și al tuturor statelor membre. De fapt, aceasta este soluția pe care o văd pentru creșterea convergenței în domeniul apărării: o cooperare multinațională și bilaterală consolidată cu o punere în comun și partajare”. Conceptul de Săptămâna Transatlantică din Washington DC a fost lansat în anul 2010 pentru a contribui la promovarea cooperării SUA-UE pe termen lung și pentru a face față viitoarelor provocări strategice cu care se confruntă partenerii transatlantici. Participanții la Săptămâna Transatlantică fac parte din Congresul SUA, Administrația SUA, din Parlamentul European și din alte instituții ale UE, precum și din mediul de afaceri și mediul academic.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top