Regina Mama

Viața ultimei împărătese a Indiei, Regina Mamă Elizabeta (1900 – 2002), soția regelui George al VI-lea și mama actualei suverane a Marii Britanii, a fost zugrăvită de istoricul Thomas Quinn într-un volum despre William Tallon, fost valet al Curții, care a lucrat timp de 50 de ani pentru monarhia britanică.

Tabloidele britanice au obţinut extrase din cartea „Backstairs Billy: Viaţa regală a lui William Tallon”, care va fi publicată în mai puţin de trei luni. Și care se anunță a fi un adevărat best-seller, având în vedere acuzele șocante pe care le aduce la adresa Reginei Mamă și a altor reprezentanți ai Casei Regale.

“Tallon era preferatul Reginei Mamă, şarmant, amuzant, câteodată răutăcios şi extrem de imoral. El avea trecere în fața Reginei pentru că numai el ştia cum să prepare ginul tonic după gustul ei. Adică 90% gin și 10% apă tonică. Billy a văzut cealaltă faţă a familiei regale, ai cărei membri adorau să bea şi să fumeze, să înjure şi să-şi joace unii altora feste crude. În ultimii 20 de ani de viaţă, Regina era tâmpită, chiar puțin nebună”, a notat Quinn în cartea sa, conform cotidianului “Daily Mail”.

Deși nu există încă o reacție oficială din partea Familiei Regale, dezvăluirile din carte au stârnit indignarea nepoatei Reginei Mamă, Margaret Rhodes, verişoară primară a Reginei Elisabeta a II-a. “Numai aberații. În primul rând, Regina Mamă n-a băut în viața ei gin tonic. Niciodată! Prefera ginul cu martini, iar de obicei își prepara singură amestecul. Nu a băut niciodată mai mult de un pahar-două pe seară. Era conștientă de statutul său și că trebuie să fi mereu un exemplu pentru ceilalți. A scrie asemenea aberaţii despre o persoană moartă, care nu poate răspunde, este pur și simplu scârbos”, a declarat Rhodes.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top