Comisia Europeană a decis, în această săptămână, să trimită scrisori de punere în întârziere României și Ungariei, pentru că normele lor naționale privind comercializarea cu amănuntul a produselor agricole și alimentare contravin legislației Uniunii Europene. În ceea ce privește primul caz, marilor comercianți cu amănuntul li se cere, în România, să achiziționeze cel puțin 51% din produsele alimentare și agricole de la producătorii locali. Acest fapt pune probleme legate de libera circulație a mărfurilor.

Aceeași lege prevede, de asemenea, obligația comercianților cu amănuntul de a promova produsele de origine română, limitându-le astfel decizia de natură comercială privind alegerea produselor pe care le oferă, ceea ce contravine libertății de stabilire (articolul 49 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene). În conformitate cu dreptul comunitar, restricționarea acestor libertăți este permisă numai în cazul în care există o nevoie justificată pentru a proteja un interes public major, precum sănătatea publică, iar măsurile adoptate nu trebuie să fie mai puțin restrictive. În Ungaria, o nouă lege prevede obligația comercianților cu amănuntul de a aplica aceleași marje de profit pentru produsele agricole și alimentare interne și pentru cele importate, în ciuda faptului că prețul produselor importate este condiționat de fluctuații ale cursului de schimb valutar. Aceasta ar putea să descurajeze vânzările de produse agricole și alimentare importate față de cele naționale. Comisia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că un astfel de obstacol ar încălca principiul liberei circulații a mărfurilor (articolul 34 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene). Nici România, nici Ungaria nu au furnizat dovada faptului că măsurile naționale sunt justificate și proporționale. Autoritățile ungare și române au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie.

De ce nu trebuie să ne sperie acţiunea Comisiei

Procedura de infringement nu trebuie să sperie pe nimeni, dat fiind faptul că există câteva sute de astfel de acţiuni pe care Comisia Europeană le lansează periodic împotriva statelor membre. “Sunt câteva sute de proceduri de infringement lansate de Comisia Europeană, care nu întotdeauna probabil că înţelege anumite lucruri şi particularităţi din statele membre, dar sunt absolut convins că autorităţile din România vor lămuri suficient de bine Comisia Europeană astfel încât această procedură să fie oprită. Deci, procedura de infringement nu trebuie să sperie pe nimeni, dat fiind faptul că există câteva sute de proceduri de infringement pe care Comisia le lansează împotriva statelor membre. Vreau să cred că această procedură e generată de o insuficientă înţelegere din partea Comisiei a prevederilor legale, care de altfel dacă se impun, pot să fie şi modificate. Un lucru e cert şi anume că aşa cum se întâmplă în alte ţări precum Belgia Franţa, Germania producătorii locali trebuie să aibă posibilitatea de a-si valorifica produsele în cadrul Lanţului scurt de aprovizionare. Nu înţeleg de ce o lege poate să funcţioneze foarte bine în Belgia, Spania, Germania şi aceleaşi prevederi au un tratament diferit în România. Cred că este vorba mai degrabă de o lipsă de clarificare a acestor probleme şi instituţiile abilitate vor face clarificări astfel încât să se înţeleagă că nu e vorba decât de a fi actori pe aceeaşi piaţă, în aceleaşi condiţii”, a explicat euroalesul Daniel Buda, membru în cadrul Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.

Ce înseamnă de fapt infringement?

Comisia Europeană, conform art. 17 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, are drept scop asigurarea aplicării tratatelor de către statele ce le-au ratificat, a măsurilor adoptate de instituții în acest scop și supraveghează, de asemenea, aplicarea dreptului comunitar sub controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Procedura de „infringement” este declanșată de către Comisie împotriva statelor ce nu își respectă obligațiile comunitare. Declanșarea acesteia poate fi provocată în trei cazuri: a) Omiterea notificării actelor normative naționale care transpun și implementează directivele – statele membre au obligația de a notifica legislația de transpunere și pe cea care asigură implementarea; b) Neconformarea legislației naționale la cerințele normelor comunitare – aceasta înseamnă că legislația internă trebuie să se afle în deplină concordanță cu cerințele Uniunii; c) Aplicarea necorespunzătoare a actelor normative comunitare – statele membre au, de asemenea, obligația de a asigura aplicarea dispozițiilor comunitare. Această procedură implică mai multe etape: de la sesizarea nerespectării directivelor europene, a ajungerii în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și până la impunerea unei amenzi (sumă forfetară ori penalitate cu titlu cominatoriu) către statul membru.

În prima etapă a declanșării procedurii, Comisia redactează o “scrisoare de punere în întârziere“ pe care o transmite statului respectiv și în care sunt precizate încălcările legislației comunitare. Scrisoarea reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement. Cea de-a doua etapă constă în posibilitatea statului membru de a se apăra. Această etapă se numește “Observațiile statului membru” și are drept scop protecția intereselor statului respectiv. Totuși, statul nu poate invoca nicio prevedere, practică sau circumstanță existentă din dreptul intern pentru a justifica neconformarea cu legislația comunitară. Următoarea etapă o reprezintă “Avizul motivat”, adică ultima avertizare a Comisiei înaintea sesizării CJUE, avertizare ce vine în lipsa observațiilor statului membru sau în cazul în care acestea sunt considerate nesatisfăcătoare.

Urmează, așadar, “Răspunsul statului membru” la avizul motivat, deci măsurile întreprinse de către stat pentru a se conforma cu avizul Comisiei. Termenul de conformare este stabilit de aceasta din urmă, iar dacă statul nu face modificările necesare, Comisia sesizează CJUE pentru a se începe procedura contencioasă. În cazul în care Curtea soluționează cazul în favoarea Comisiei, statul este obligat să conformeze legislația internă cu cea europeană. Dacă nici după aceasta statul nu se conformează, atunci îi este impusă de către Curte plata unei sume forfetare ori a unor penalități cu titlu cominatoriu până la îndeplinirea obligațiilor precizate în prima hotărâre. Penalitățile sunt propuse de către Comisia Europeană, însă decizia privind cuantumul lor aparține CJUE.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top