În această seară, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, euroalesul român Daniel Buda a susținut o intervenție în cadrul dezbaterii pe marginea raportului referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind asigurarea portabilității transfrontaliere a serviciilor de conținut online în cadrul pieței interne. La dezbatere a fost prezent și vicepreședintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, responsabil pentru piața unică digitală europeană, care a transmis faptul că taxele de roaming vor fi abolite în Uniunea Europeană începând cu 15 iunie, în avantajul cetăţenilor europeni. Cetăţenii vor dori să aibă din ce în ce mai mult acces la conţinutul digital. Şi mulţi dintre oamenii care călătoresc într-un alt stat membru îşi doresc acces cât mai scăzut din punct de vedere financiar. Ansip a mai spus că se bucură că s-a reuşit să se ajungă la un consens în privinţa portabilităţii transfrontaliere a serviciilor de conținut online, îndemnând Parlamentul să voteze în favoarea acestui raport. Daniel Buda a subliniat în intervenția sa faptul că eliminarea tarifelor roaming, deblocarea comerțului electronic, portabilitatea la nivelul statelor membre de servicii de conținut online, creează premisele unei piețe unice digitale și a unui spațiu unic.  „În primul rând, doresc să îl felicit pe domnul Cavada pentru munca depusă. Apreciez că prezentul raport constituie un pas important pentru ceea ce înseamnă definirea oricărui colț al Uniunii Europene ca fiind acasă pentru fiecare cetățean european. În acest context, libera circulație a persoanelor trebuie dublată, în mod obligatoriu, de accesul la un cost rezonabil, atât la internet cât și la tehnologiile digitale, cu respectarea drepturilor de autor și cu păstrarea unui echilibru privind furnizorii de astfel de servicii. Adoptarea acestui raport vine în întâmpinarea nevoilor cetățenilor și oferă soluții prin care vor fi eliminate restricțiile care îi împiedicau să beneficieze, în călătoriile lor, de conținutul digital. Europa trebuie să profite de revoluția digitală, care a transformat lumea pe toate planurile și în toate domeniile, oferind oportunități cetățenilor, dar, în același timp și întreprinderilor. Un prim pas important îl reprezintă portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online. Odată cu intrarea în vigoare a acestei măsuri, se preconizează că ponderea utilizatorilor portabili de abonamente la serviciile online va crește până în 2020 la aproximativ 72 de milioane de persoane din Uniunea Europeană. Eliminarea tarifelor roaming, deblocarea comerțului electronic, portabilitatea la nivelul statelor membre de servicii de conținut online, creează premisele unei piețe unice digitale și a unui spațiu unic. În acest fel, cetățenii și întreprinderile își pot desfășura activitățile, pot inova și interacționa fără bariere și în condiții de siguranță, fiind garantată astfel prosperitatea tuturor”, a punctat Buda.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top