Astăzi, în şedinţa Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European a avut loc o dezbatere extrem de importantă privind „Utilizarea ilegală a substanțelor care conțin fipronil în fermele de găini ouătoare și consecințele asupra lanțului alimentar”. În cadrul dezbaterii a fost prezentă şi reprezentanta Comisiei pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentară (DG SANTE) care a transmis câteva aspecte esenţiale pe marginea incidentului alimentar care a afectat peste 22 de state membre ale UE.

„În data de 20 iulie am fost informaţi, prin sistemul de alertă, în legătură cu o companie care ar fi folosit fipronil. Aceste tratamente ilegale sunt interzise în Uniunea Europeană pentru animalele ale căror produse ajung a fi comercializate pe piaţa alimentară. Fermele afectate sunt în Olanda. Aici au fost blocate 281 de ferme. Apoi mai avem Belgia cu 93 de ferme blocate, şi aici mă refer la ferme de găini ouătoare. Avem dovezi că aceste tratamente au fost folosite şi în 2016. Avem de asemenea şi un număr de 7 ferme din Germania şi o fermă din Franţa. Există bănuieli cu privire la ferme din Polonia, Ungaria, România şi Republica Cehă. O anchetă este în desfăşurare în acest moment iar fermele afectate vor fi deblocate doar dacă se demonstrează că ouăle şi carnea sunt conforme pentru consum. Produsele care au fost neconforme au fost retrase de pe piaţa europeană. Situaţia actuală este că ouăle contaminate şi carnea de pui au fost identificate în 22 de state membre iar cele mai multe produse au fost deja retrase de pe piaţă. Posibilele riscuri pentru sănătate sunt foarte scăzute spre improbabile. La ouăle din Belgia şi Ţările de Jos s-au înregistrat valori peste media superioară ca efect ridicat asupra sănătăţii. Între timp, repet, aceste ouă nu mai sunt pe piaţă. Avem, aşa cum am spus, informaţii că această substanţă a fost folosită din luna septembrie a anului 2016. Ce se întămplă în momentul de față, este o reanalizare a produselor care au fost folosite înainte de incident. Ne așteptăm să se întreprindă acțiuni pentru identificarea altor produse. Există dovezi că s-au făcut tratamente ilegale cu alte substanțe neautorizate. Au fost testate mostre de ouă din Belgia și Țările de Jos, însă nu s-au găsit reziduuri din acele substanțe. Aș dori să spun de asemenea căteva cuvinte despre acțiunile Comisiei pentru a avea o abordare armonizată. Noi am trimis mai multe mesaje. Încă din iulie am dat informații privind măsurile care trebuie luate. Au fost transmise de Comisia Europeană tuturor statelor membre, dar și celor terțe. Le-am transmis statelor să fie vigilente. Pe 7 august am lansat o abordare proporționlă. La mijlocul lunii august, le-am transmis că distribuția de ouă contaminate trebuie să fie notificată cât mai repede către noi ca noi să notificăm căt mai repede statele membre. Ieri am avut o sedință extraordinră cu statele membre și am discutat despre felul în care vom gestiona pe viitor acest incident. Ne îndreptăm mai mult către ideea de a gestiona incidentul, ieri am discutat foarte mult despre procesare. Comitetul a căzut de acord asupra unei abordări proporționale. Cooordonăm un program de modernizare european și ne propunem să finalizăm un sistem coordonat de monitorizare. Abordarea de monitorizare va fi aplicată pentru distrugerea ouălor, penelor, materiilor fecale contaminate cu fipronil. Este extrem de important ca aceste produse să fie distruse. Centrul comun de cercetare al UE va organiza un test de eficiență pentru laboratoarele de control și de asemenea Comisia și-a anunţat intenția de a organiza misiuni de investigații pentru a afla cât mai multe informații despre acest incident și a trage învățămintele care se impun. Au fost aplicate anumite măsuri restrictive de către statele terțe. Oman a interzis importul din UE, Brazilia a interzis importul din produse de ouă de la o firmă din Belgia și o firmă din Olanda. Alte state terțe au inițiat analize și au constatat că și în fermele lor s-a utilizat fipronilul. Deci, se pare că și statele terțe se întâlnesc cu această problemă. Am dorit să clarific un lucru. S-a pus întrebarea cine, ce a știut și când? Sistemul de alertă rapidă a fost utilizat pentru aceste incidente. Informația a fost aflată în 21 iulie. Sistemul de alertă rapidă este monitorizat în permanență de Comisie, iar timpul de răspuns este foarte scurt. Acum ne putem aștepta la dezbateri de la nivel ministerial”, a spus oficialul european.

Euroalesul Daniel Buda, cel mai activ apărător al drepturilor românilor din rândul delegaţiei naţionale din Parlamentul European a intervenit încadrul dezbaterii, apreciind modul eficient al Comisiei de a acţiona atunci când a avut informaţii despre acest caz.  „Cred totuşi că statele membre au comunicat cu întârziere Comisiei problemele cu care se confruntă. Din cercetările efectuate de specialişti s-a constatat faptul că consumul de doar 8 ouă pe zi poate să genereze probleme grave pentru individ. I-am solicitat doamnei director să îmi comunice, având în vedere faptul că au fost identificate probleme şi în alte state membre, printre care a fost menţionată şi România, care sunt acele tipuri de probleme, pe ce paliere, dacă sunt produse contaminate care au intrat prin importuri sau dacă fermele au probleme cu produsele respective. Am adresat aceste întrebări tocmai pentru că sunt interest ca toţi consumatorii să cunoască sursa problemei şi să poată să gestioneze corespunzător problemele respective. În răspunsul primit, doamna director m-a asigurat că sănătatea publică nu a fost şi nu va fi periclitată de acest incident alimentar. Doar dacă un individ consumă în fiecare zi aceste ouă, sănătatea acestuia este în pericol. Vorbim aici mai degrabă de înşelăciunea companiilor care au folosit substanţa interzisă. Acesta este aspectul principal din întregul incident. Fipronilul nu este permis în mediile unde se produce hrană. Are alte utilizări permise, spre exemplu în zona câinilor şi a pisicilor. Sistemul de alarmare funcţionează bine însă întrebarea care se impune este dacă cei care introduc informaţii în sistem, adică statele membre, au folosit corect sistemul? Se va analiza această problemă iar Comisia ia in calcul îmbunătăţirea sistemului dacă va fi cazul. Trasabilitatea a funcţionat de asemenea foarte bine în acest incident. Au fost retrase în mod eficient de pe piaţă ouăle şi carnea cu probleme”, ne-a declarat Daniel Buda.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top