Dan NICA

Multă lume s-a mirat probabil în momentul în care Dan Nica a decis să renunțe la postul de ministru pentru Societatea Informațională în Guvernul Ponta în schimbul unui post de euroales. La sfârșitul lunii trecute, Dan Nica a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Galaţi, cu unanimitate de voturi, el conducând filiala încă din anul 2003. Deocamdată, gălățeanul în vârstă de 55 de ani poate răsufla ușurat, întrucât Parlamentul European și-a declinat competența în ceea ce privește cererea Direcției Naționale Anticorupție de ridicare a imunității sale de europarlamentar. Potrivit procedurilor, după ce se face un anunţ în plen privind cererea de ridicare a imunităţii pentru un eurodeputat, preşedintele Parlamentului European trimite documentul la Comisia pentru Afaceri Juridice, care numește un raportor. Acesta trebuie să fie din alt grup politic şi să aibă o altă naţionalitate decât europarlamentarul pentru care se cere ridicarea imunităţii. Procedura de ridicare a imunităţii are loc cu uşile închise. În conformitate cu articolul 9 al Protocolului nr. 7 privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene, dacă presupusele infracţiuni au avut loc pe teritoriul unei ţări din Uniunea Europeană se aplică legea acelei ţări. Acelaşi articol stipulează că, pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază pe teritoriul naţional de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări, iar pe teritoriul oricărui alt stat membru de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală. Totodată, imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri. Conform regulilor de procedură, Comisia pentru Afaceri Juridice „nu se va pronunţa, sub nicio circumstanţă, asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei europarlamentarului şi nici asupra opiniilor sau faptelor atribuite acestuia”. După ce proiectul de raport va fi votat în Comisie, acesta va ajunge în plen, „unde va fi votat fără a putea fi prezentate amendamente”. Spre deosebire de Comisie, aici europarlamentarul vizat nu mai poate lua cuvântul.

DNA

Ce s-a întâmplat în cazul lui Dan Nica? “Acum, în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European, președintele Schulz a informat că ieri, 15 septembrie 2015, Comisia Juridica și-a declinat competența privind ridicarea imunității europarlamentarului Dan Nica, deoarece acesta nu fusese parlamentar european la momentul săvârșirii faptelor pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale. Acest răspuns va fi transmis autorităților române”, a scris europarlamentarul român Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.

Procurorii anticorupție cer aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Dan Nica, pe care îl acuză de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul Microsoft. Fostul ministru al Comunicaţiilor este acuzat că ar fi primit o parte din suma de 20 mililoane de dolari, virată de Fujitsu Siemens Computers, în contul unor off-shore-uri, cu titlu de consultanţă aferentă contractului de licenţe Microsoft cu Guvernul, pentru ca acesta să fie încheiat în condiţiile propuse de Fujitsu. Dan Nica mai este acuzat și că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, ar fi stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorţiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă; ar fi înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă, conform DNA.

Citește și: 

Vadim, ultimul cartuș: „I-am aplaudat pe ruşi în picioare!”

Un român din Paris către Iohannis: “Liric vorbind, sunteți Iliescu”

Istorii regăsite din sânul Casei Regale: “Eram îngrijoraţi că l-ar putea iniţia în practica homosexualităţii”

 

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

One Response to Dan Nica e “Die Hard”. Cum și-a păstrat imunitatea de euroales

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top