unnamed

Eurodeputatul Victor Negrescu a organizat, în Parlamentul European, expoziția „În culise cu creatorii Europei”, la care au luat parte creatori români celebri din zona online – „DoZa de Haș”, „Creative Monkeyz”, „JamilaCuisine” și „Curiosity Land”. Aceștia au prezentat poveștile lor de succes și au arătat, alături de europarlamentarul Victor Negrescu, capacitatea de inovare a românilor din dorința lor de a promova o altfel de imagine a României în Europa.  Evenimentul s-a bucurat și de prezența Președintelui Google Europa, Matt Brittin, care a participat pentru a cunoaște potențialul creativ al românilor. La expoziția „În culise cu creatorii Europei” au luat parte, de asemenea, creatori digitali faimoși din Germania, Franța, Spania, Polonia, dar și din alte țări, precum și mai mulți membri ai Parlamentului European. Victor Negrescu, actualul deținător al titlului „Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală și Internet”, le-a mulțumit creatorilor digitali români prezenți la expoziție pentru că au demonstrat, prin succesul lor, că România a reușit să valorifice Internetul drept un motor de inovare și dezvoltare și să devină un exemplu pentru alte țări. Acesta le-a mulțumit, de asemenea, tuturor participanților, Președintelui Google Europa și colegilor din rețeaua de europarlamentari sub 40 de ani (EU40) pentru sprijinul acordat în organizarea expoziției internaționale.

Eurodeputatul român a subliniat că este momentul ca societatea europeană să profite de avantajele oferite de mediul digital pentru a se dezvolta și pentru a crea noi locuri de muncă, acesta oferind asigurări că va reprezenta o punte de legătură între mediul online și politicile europene privind Internetul și Agenda Digitală. „Am organizat această expoziție pentru a ne asigura că auzim vocile și poveștile dumneavoastră, ale inovatorilor digitali din Europa și din țara mea, România, să învățăm și să ne inspirăm din ele. Vreau să facem tot ce putem aici, la Bruxelles, pentru a crea un mediu favorabil pentru voi – să ne asigurăm că puteți crește cât mai mult și transforma UE într-un lider mondial în domeniul digital. Este timpul, atât pentru scena politică, cât și pentru societatea europeană, să ne înțelegem potențialul sectorului digital și să profităm de acesta pentru a ne dezvolta și crea noi locuri de muncă.
M-am născut într-o lume în care majoritatea locuitorilor planetei nu folosiseră niciodată un telefon. Astăzi, există mai multe dispozitive mobile în lume decât oameni! În Europa, suntem fruntași în privința mediului online: mai mult de 80% dintre gospodării au acces la Internet. Iar acest lucru ne dă o responsabilitate aparte în elaborarea politicilor corecte în domeniu. Vă asigur că rolul meu aici este de a fi o punte de legătură între dumneavoastră, mediul online european, și procesul de elaborare de politici privind Agenda Digitală și îmi doresc ca România să fie unul dintre fruntașii Europei”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu în discursul său de la deschiderea expoziției.

Victor Negrescu a câștigat anul acesta premiul „Europarlamentarul Anului” la categoria Internet și Agenda Digitală, acordat de prestigioasa publicație The Parliament Magazine. De la începutul mandatului său, Victor Negrescu s-a remarcat în domeniul Agendei Digitale și Internetului prin mai multe poziții exprimate în plenul Parlamentului European și prin evenimentele organizate la Bruxelles care au vizat fie protejarea utilizatorilor de Internet, fie crearea unei piețe interne unice în domeniul digital și scăderea tarifelor de comunicații la nivel european.

Citeşte şi: 

Un român din Paris către Iohannis: “Liric vorbind, sunteți Iliescu”

Istorii regăsite din sânul Casei Regale: “Eram îngrijoraţi că l-ar putea iniţia în practica homosexualităţii”

Mesajul sfâșietor al unui român, înainte de a muri exploatat în Italia

Oraș antic, descoperit sub Marea Neagră

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top