Cercurile Olimpice şi noua identitate de brand dedicată acestui parteneriat au fost dezvăluite pe toate canalele şi platformele Eurosport la 1 ianuarie 2017, conform news.ro.

Prima zi a Anului Nou 2017 a marcat începutul unei călătorii memorabile pentru Eurosport, care devine astfel, în mod oficial, noua gazdă a transmisiunilor Jocurilor Olimpice în Europa.

Logo-ul Eurosport cu însemnele specifice Jocurilor Olimpice defineşte începutul unei noi ere pentru destinaţia sportivă nr. 1 în Europa şi pentru cel mai important eveniment sportiv mondial, potrivit unui comunicat transmis News.ro.

Logo-ul reuneşte două identităţi emblematice, Eurosport şi cercurile Olimpice, şi integrează un podium, care defineşte excelenţa în sport şi întruchipează ţelul suprem al oricărui sportiv din lume.

Dezvăluirea logo-ului a avut loc în cadrul transmisiunilor TV, precum şi pe toate celelalte platforme prin intermediul Eurosport Player, eurosport.com şi paginile de socializare Eurosport chiar înainte de legendara etapă a Turneului Celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile, din Germania.

Transmisiunea acestei etape este doar o parte a sutelor de ore de transmisiuni în direct de pe Eurosport dedicate Cupelor şi Campionatelor Mondiale din cadrul sporturilor de iarnă, prin care este urmărită evoluţia sportivilor până la Jocurile Olimpice la PyeongChang din 2018.

Citește continuarea AICI.

 

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top