Reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat că 15 ţări europene au primit ouă contaminate cu Fipronil – un insecticid puternic a cărui utilizare este interzisă pentru animalele destinate consumului – care au ajuns inclusiv în Elveţia şi Hong Kong. Comisarul pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, a anunţat deja că va convoca pe 26 septembrie o întâlnire cu miniştrii din ţările afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil.

”Trebuie ca experţii noştri să identifice unde au putut apărea problemele pentru a fi capabili să ne aşezăm şi să discutăm despre soluţii şi despre calea de urmat”, a declarat Andriukaitis. O adevărată dispută a izbucnit între autorităţile belgiene şi olandeze cu privire la ouăle contaminate, întrucât Amsterdam ştia din octombrie 2016 despre o posibilă utilizare frauduloasă a putrenicului insecticid Fipronil, care nu poate să fie folosit pentru animalele destinate consumului în UE. ”Blamarea şi batjocorirea reciprocă nu ne va aduce nicăieri şi vreau să opresc asta. Dar înainte de toate, responsabilitatea noastră comună şi prioritatea noastră este de a gestiona situaţia, de a aduna informaţii, de a ne concentra pe analiză şi pe lecţiile care pot fi învăţate pentru a ne îmbunătăţi sistemul şi pentru a preveni activităţi infracţionale”, a completat comisarul pentru Sănătate al Uniunii Europene.

daea

În context, europarlamentarul român Daniel Buda, membru în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, acuză Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România că asistă pur şi simplu pasiv la acest scandal. ”În scandalul ouălor contaminate, Ministerul Agriculturii se dovedeşte a fi surd, orb şi mut! Lipsa de reacţie a ministrului Petre Daea îl face complice la atentatul împotriva siguranţei alimentare a românilor! În timp ce în alte state ale UE unde au fost depistate ouă contaminate miniştrii agriculturii sunt audianţi în parlamentele naţionale pentru a se identifica posibilele cauze şi soluţii la această problemă care a devenit deja una europeană, în România, ministrul Agriculturii nici măcar nu a considerat că este necesar să clarifice dacă insecticidul folosit la dezinsecţia mai multor ferme de păsări din aceste ţări ar fi fost cumpărat din România sau nu. Mai mult, în cursul zilei de ieri, în ţara noastră au fost depistate peste 1000 de kg de de gălbenuş de ou provenit din Germania şi care s-a demonstrat a fi contaminat cu Fipronil. Nici măcar acest fapt nu l-a sensibilizat pe ministrul Daea care, probabil, aşteaptă să se înregistreze pierderi de vieţi omeneşti pentru a reacţiona. Din păcate, eforturile depuse până în acest moment de ANSVSA nu doar că sunt insuficiente dar au fost şi sunt lipsite de orice susţinere din partea ministrului Daea care nu este preocupat de sănătatea şi siguranţa alimentară a cetăţenilor ci de frumuseţea şi de complexitatea ovinelor. Sper doar ca în ultimul ceas, măcar un secretar de stat sau vreun funcţionar din ministerul Agriculturii să se trezească şi să îşi unească eforturile cu ANSVSA în vederea înteţirii controlalelor la fermele avicole astfel încât posibilele ouă contaminate să nu ajungă pe rafturile magazinelor şi apoi în farfuriile românilor. Nu în ultimul rând, mărfurile care ajung în ţara noastră trebuie supuse unor controale mai amănunţite sau chiar interzise importurile de ouă până când inclusiv statele membre şi Comisia Europeană vor face lumină”, a declarat Buda.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

One Response to Buda: „Lipsa de reacţie a lui Daea îl face complice la atentatul împotriva siguranţei alimentare a românilor! “

  1. costica spune:

    Bani repede, usor si comod. Obtii usor rezultate. Aici poti sa castigi repede si bine. Mai ai un pas sa te convingi. Cand doresti sa afli despre ce este vorba si sa primesti toate detaliile la adresa ta de email, trimite cuvantul DETALII la adresa aceasta de email
    pacurarucostica1963@gmail com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top