Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi susţinea, la finalul anului trecut, că mai bine de jumătate din cei şase milioane de copii migranţi nu au acces la o instituţie de învăţământ, iar această problemă poate să genereze conflicte viitoare atât timp cât nu este găsită o soluţie. Doar unul din o sută de refugiaţi reuşeşte să intre într-o universitate, prin comparaţie cu unul din trei tineri obişnuiţi.

”Din păcate, mult prea des educaţie este considerată un lux pentru copiii refugiaţi, o chestiune non-esenţială prin comparaţie cu hrana, accesul la apă, îngrijire medicală sau un acoperiş deasupra capului”, a declarat Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Filippo Grandi. De asemenea, în ianuarie 2016, Europol a precizat că cel puțin 10.000 de copii migranți și refugiați au dispărut în Europa, o situație care rămâne neschimbată până astăzi.  Euroalesul Daniel Buda a decis să intervină în acest caz, alături de o serie de colegi din Parlamentul European, membri ai Grupului PPE dar şi din alte grupuri politice.

“Am adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns oral, în baza procedurilor parlamentare de care dispunem, pe tema combaterii problemei legate de dispariția copiilor migranți în Europa. Cercetările efectuate de Missing Children Europe și cofinanțate de Comisie au constatat că aceste dispariții de copii sunt legate de problemele de protecție de fond, printre care condițiile precare de primire, lipsa de informații, reîntregirea familiei și procedurile de desemnare a unui tutore îndelungate și complexe, precum și temerile de a fi deținut, trimis înapoi în țara de origine sau transferat în țara de sosire inițială. Dispariția de copii migranți nu este raportată sistematic. Potrivit Europol, riscurile de introducere ilegală, de trafic și exploatare aferentă sunt în creștere, dată fiind lipsa cronică de coordonare la nivel național și transfrontalier. Comisia a propus deja o reformă a sistemului european comun de azi (CEAS), inclusiv măsuri specifice pentru a preveni dispariția de copii în cadrul migrației. Totuși, având în vedere gravitatea și caracterul urgent al acestei probleme, adoptarea imediată de măsuri este imperativă. Am solicitat aşadar Comisiei Europene să ne comunice oral, în plenul Parlamentului European, informaţii cu privire la: Când va prezenta Comisia o strategie cuprinzătoare pentru protecția tuturor copiilor din cadrul migrației, astfel cum a anunțat în Agenda europeană pentru migrație în mai anul trecut? Cum va aborda Comisia concluziile și recomandările clare prezentate cu ocazia celui de-al 10-lea Forum european privind drepturile copilului și a conferinței «Lost in Migration» din Malta? Care sunt acțiunile întreprinse de Comisie pentru a sprijini statele membre în vederea transferării mai multor copii din Grecia și Italia? În ce mod intenționează Comisia să asigure că copiii vor fi o prioritate în cadrul actualului CEAS? Care sunt măsurile pe care le va lua Comisia pentru a asigura că copiii migranți nu dispar din sistemul de azil din cauza temerilor legate de returnarea migranților în situație nereglementară? Care sunt măsurile pe care le va lua Comisia pentru a îmbunătăți raportarea disparițiilor de copii către organismele de asigurare a respectării legii și linia telefonică de asistență 116000?”, a notat Daniel Buda.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top