juncker, tusk, schulz

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, plus premierul olandez a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, Mark Rutte, au subliniat că blocul comunitar este pregătit să lanseze rapid negocierile cu Marea Britanie privind temenii şi condiţiile retragerii sale din Uniunea Europeană. „Ne aşteptăm ca Guvernul Marii Britanii să dea curs deciziei poporului britanic cât mai repede posibil, indiferent cât de dificil ar fi acest proces. Orice întârziere ar prelungi incertitudinea fără să fie necesar”, au subliniat liderii europeni într-un comunicat. Aceștia au explicat totodată că, până la finalizarea negocierilor, Marea Britanie va rămâne un membru al blocului comunitar, cu toate drepturile şi obligaţiile care derivă din acest statut. “Orice acord care va fi încheiat cu Marea Britanie ca ţară terţă va trebui să reflecte interesele ambelor părţi, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile”, au concluzionat liderii europeni, susținând că viitorul european nu este pus în pericol: „Uniunea este cadrul viitorului nostru comun. Suntem legaţi de istorie, geografie şi interese comune”.

Acest articol este proprietatea Pagina Europeană și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top